Articole Medicale Policlinica Astra Sibiu, noutati in domeniul medical, informatii utile

Articole medicale

       Mai multe informatii, noutati si articole medicale puteti gasi pe blogul Policlinicii ASTRA, accesand urmatorul link   

 

 PEELINGUL CHIMIC

        Peelingul chimic este o procedura dermato-cosmetica ce utilizeaza substante chimice special concepute pentru a determina exfolierea cutanata cu indepartarea celulelor moarte de la suprafata pielii. Rezultatul este un ten  mai neted, cu aspect intinerit, cu ameliorarea imperfectiunilor cutanate.

      Este o metoda de stimulare, regenerare, care mentine tineretea si luminozitatea tenului, stimuleaza activitatea celulara, induce sinteza de colagen si elastina, avand astfel un efect benefic asupra elasticitatii si tonicitatii pielii. De asemenea, actioneaza si asupra pigmentului din piele (melanina), ameliorand petele pigmentare induse de soare, aparute dupa leziuni de acnee sau dupa afectiuni inflamatorii.
Efectele  acestei proceduri sunt:
  • diminuarea aspectului de piele seboreica (ten gras) cu pori dilatati;
  • trateaza diferite tipuri de acnee;
  •  produce un ten mai luminos, o piele cu aspect sanatos, mai bine hidratata;
  • Contraindicatii P.C.:
  • sarcina si alaptare;
  • infectii active ale pielii(herpes,impetigo); plagi deschise;
  • tratamente cu Isotretinoin in ultimele 6 luni;
  • boli autoimune;
Peelingul chimic imbunatateste in totalitate aspectul general al pielii si textura sa; pielea este mai sanatoasa, stralucitoare, mai fina.
Este o metoda sigura si eficienta de mentinere a tineretii si sanatatii tenului.
 
DR. BAHNEAN IZABELA
medic specialist dermato-venerologie 
 

AVANTAJELE CRIOTERAPIEI

Crioterapia este o procedura terapeutica ce utilizeaza azotul lichid pentru a ingheta si distruge controlat, tesuturi bolnave sau anormale. Indicatiile acestei terapii: keratoze actinice, keratoze seboreice, infectii virale (veruci, papiloame), leziuni vasculare (hemangioame, telangiectazii), cicatrici hipertrofice sau cheloide. 

Avantaje:
- nu necesita anestezie locala, fiind indicata la copii si la pacientii alergici la anestezice;
- se poate utiliza in orice zona a corpului;
- rezultate rapide;
- timp de vindecare scurt;
- disconfort minim (intepatura pana la usoara durere) ;
- toleranta buna a pieliii (chiar si pentru copii) ;
- riscuri minime de cicatrizare;
- se pot trata mai multe leziunii in cadrul aceleiasi sedinte.

DR. BAHNEAN IZABELA
medic specialist dermato-venerologie 

 

INTESTINUL IRITABIL 

Definiţie: Intestinul iritabil este o boală frecventă, preponderent a tubului digestiv, apreciindu-se că apare la 10-15% din populaţie. Afectează toate categoriile populaţionale, dar cu mai mare prevalenţă la femei şi la tineri. Nu este o boală severă, dar determină simptome deranjante şi uneori greu de tratat.  Intestinul iritabil nu are o cauză cunoscută. 
Factorii posibil declanşatori ai acestei boli includ hipersensibilitate intestinală, depresie, anxietate, stres şi infecţii gastro-intestinale. Afecţiunea nu este cauzată de tulburări sanguine sau biochimice şi nu determină dezvoltarea cancerelor sau a colitei ulcerative. E important de ştiut contribuţia decisivă a factorilor psihosociali in exacerbarea simptomelor, majoritatea pacienţilor având un tip de personalitate predispus la psihosomatizare.
Simptomele pe baza cărora se defineşte intestinul iritabil sunt: durerea, disconfortul abdominal, tulburările de tranzit (constipaţia sau diareea) şi trebuie să se întindă pe cel puţin trei luni pe an. Simptomele de alarmă includ lipsa poftei de mâncare, scădere în greutate, febră, scaun negru ca păcura, scaun cu sânge, diareea nocturnă, paloarea (produsă de anemie), toate acestea la pacienţii peste 50 de ani. Aceste simptome impun efectuarea de investigaţii suplimentare. Pentru  excluderea altor boli severe trebuie  să  mergeţi urgent la medic.
Alte simptome gastrointestinale frecvent prezente în intestinul iritabil sunt arsurile în piept, greaţa, eliminarea excesivă de gaze şi balonările.Durerea din intestinul iritabil este de tip cronic, de obicei sub formă de crampe, cu intensitate şi localizare foarte variabile, cu accentuare în perioadele cu stress sau imediat după mâncare; rareori apare noaptea.Tulburările de tranzit pot merge de la diaree până la constipaţie, trecând  prin alternanţa de diaree si constipaţie.
Diagnosticul de intestin iritabil se stabileşte prin excluderea unor afecţiuni organice mai serioase. În acest scop se caută criteriile clinice enumerate mai sus şi investigaţiile specific (medicul internist sau gastroenterolog căruia o să vă adresaţi le cunoaşte foarte bine).
Recomandările trebuie să vizeze atât dieta şi stilul de viaţă, cât şi tratamentul farmacologic şi abordarea psihoterapeutică. Schimbarea stilului de viaţă ar putea fi, în unele cazuri, un factor extrem de important sau chiar suficient pentru dispariţia simptomelor. 
Trebuie evitat consumul de alimente sau băuturi prea reci sau prea fierbinţi. Fumatul, accentuând simptomele, e total contraindicat. Dieta trebuie să fie variată, echilibrată în principii alimentare şi adaptată în funcţie de existenţa altor afecţiuni. Orarul regulat al alimentaţiei, mesele moderate, consumate fără grabă, toate acestea ameliorează starea pacienţilor şi pot duce la stăpânirea simptomelor chiar fără alt tratament.
Tratamentul intestinului iritabil este simptomatic, se adresează tulburării scaunului şi creşte calitatea vieţii dar nu vindecă definitiv nici simptomatologia şi nici boala.
 
DR. DOINA ARCOMIŢĂ 
medic specialist medicină internă 

 

SFATURI PRACTICE IN ABORDAREA ALERGIILOR DE PRIMAVARA

 Tuturor ne place iarna, dar spre sfârşitul ei aşteptăm cu nerăbdare venirea primăverii. Pentru unul din doi români,  primăvara anunță, de asemenea, debutul alergiilor sezoniere. Astfel un număr mare de persoane se plâng că au ochii roșii și înlăcrimați , senzație de “nisip în ochi”, mâncărimi nazale, strănut, le curge nasul apos, tușesc sec și iși simt gâtul inflamat , simptome care se pot confunda ușor cu o banală viroză. Aceste semne de fapt  indică prezența unei alergii, adică o reacție inflamatoare anormală a organismului fată de anumite substanțe numite alergene. 

Care sunt polenurile implicate în producerea alergiilor sezoniere și care este calendarul lor?

Debutul alergiilor de primăvară are loc în funcţie de calendarul de polenizare a unor specii de arbori şi plante care le determină. În linii mari calendarul polenurilor poate comporta mici deviații în funcție de tipul plantei, zona geografică, temperatură, altitudine și curenții de aer, astfel:

  - sfarșitul iernii, luna februarie, și începutul primăverii, luna martie și aprilie sunt implicate polenul de arbori: mesteacăn, frasin, plop, salcie, arin, alun, stejar, pin, fag.

   - sezonul polenului de graminee sălbatice- timoftica , firuţa, păiuşul roşu, iarba câmpului şi iarba de gazon dar şi al gramineelor de cultură sau cerealelor orz, ovăz, secară, grâu, porumb , se întinde din luna martie până în septembrie.

În ceea ce privește polenul de arbori timpurii durata polenizării este scurtă, cantitatea de polen eliberată este foarte mare și apar adevărați nori de polen ce pot induce reacții alergice la persoanele sensibilizate aflate chiar și la mare departare de sursă. Polenul de graminee are o răspândire largă iar dimensiunea foarte mică a grăuncioarelor de polen face ca acesta să ajungă cu usurința în plamân . 

 

Cum se manifestă alergiile de primăvară ?

Alergiile de primăvară cel mai adesea se manifestă ca rinoconjunctivite dar există un risc mare de a asocia şi astmul bronșic alergic. Rinoconjunctivita se poate manifesta prin secreție nazală apoasă, mâncărime nazală și oculară dar și la nivelul urechilor și cerul gurii, nas înfundat, ochi roșii iritați și lacrimare. Polenul poate declanșa, de asemenea exacerbări astmatice manifestate prin: respirație șuierătoare, senzație de constricție toracică, oboseală la efort sau chiar stări de sufocare, tuse.

Unele persoane pot prezenta în sezonul de primăvară erupții cutanate si chiar sindrom oral alergic manifestat prin umflarea buzelor, mâncărimi la nivelul cavității bucale și datorat cross-reactivității dintre polenul de mesteacăn si unele legume și fructe ca merele, piersicile, prunele, perele, cireşele, caisele, morcovii, ţelina, cartofii, alunele. Cei care lucrează în grădină pot suferi de o afecțiune numită urticarie de contact la polen sau pot suferi de reacții de tip eczematiform (fitodermatoze și fitofotodermatoze) caz în care erupția cutanată  este uscată, rugoasă și pruriginoasă strict localizată la nivelul unde pielea intră în contact cu plantele incriminate. 

 

Diagnosticul corect al alergiilor este important!

Dupa obținerea datelor legate de simptomele și istoricul familial al pacientului urmează efectuarea testelor de alergie pentru confirmare. Medicul alergolog are acces la o baterie de investigații  în vivo care este reprezentată de testele cutanate prick la aeroalergeni sau în vitro prin dozări sangvine ale imunglobulinelor E specifice la factori de mediu.  

 

Cum putem trata alergiile ?

Tratamentul este în principal medicamentos și ar trebui inițiat cu două săptămâni înainte de debutul sezonului de polen, înaintea instalării inflamației alergice localizate la nivelul mucoasei nazale și căilor aeriene 

Spre bucuria tuturor există si imunoterapie ce încearcă stoparea “marsului alergic”. Acesta se poate administra pe cale injectabilă sau prin administrare de tablete oral. Imunoterapia este inițiata de către medicul specialist alergolog, pe o perioada de 3-5 ani, și se desfașoară individualizat după un protocol pre şi cosezonier.  

 

Ce recomandari practice sunt in cazul alergiilor de primavara?

Măsurile de profilaxie au și ele rol important în reducerea expunerii la alergenele aeropurtate. Oamenii ar trebui sa verifice cantitatea meteorologică de polen înainte de a planifica activitățile în aer liber. Important de stiut e faptul că plantele polenizează în orele matinale pana la ora 12. Nu aerisiți locuința dimineața ci seara pentru a evita pătrunderea alergenelor în interior și de asemenea nu lăsați hainele la aerisit sau la uscat afara ,  în perioada cu sezonul de polen incriminata. Iubitorilor de animale , le recomand ca dupa o plimbare în parc cu animalul de companie, înainte de a îi permite accesul înapoi în casa , sa se spele labele și blana acestuia.

 

    Dr. Mara Alina  - Elena

   medic specialist alergologie si imunologie clinica

 

 

NEUROPATIA DIABETICA, O COMPLICATIE SERIOASA A DIABETULUI ZAHARAT

        Sunteti una dintre persoanele cu diabet zaharat? Ce simt picioarele dumneavoastra? Furnicaturi, amorteli, arsuri, durere sau slabiciune ? Faptul ca suferiti de diabet inseamna ca sunteti predispus sa dezvoltati afectiuni ale picioarelor, inclusiv ulceratii ale piciorului si infectii cauzate de taieturi si zgarieturi.
Neuropatia diabetica este cea mai comuna complicatie a diabetului zaharat afectand aproximativ 65% din bolnavi si se datoreaza prezentei cronice a hiperglicemiei. Una din doua persoane cu diabet are neuropatie diabetica. Neuropatia diabetica reprezinta disfunctii sau modificari patologice ale sistemului nervos central, periferic si autonom, cea mai des intalnita forma este neuropatia periferica senzitivo-motorie. Polineuropatia periferica determina o crestere de 8-18 ori a riscului de ulceratii si de 2-15 ori a riscului de amputatii.
       Polineuropatia periferica se caracterizeaza prin distributia distala si simetrica a manifestarilor, intereseaza initial membrele inferioare si apoi  cele superioare (,,in ciorapi si manusi”) si prin compromiterea precoce a sensibilitatii superficiale si profunde.  Paresteziile, amorteala, hiperestezia sunt simptome aparute precoce, durerea cu caractere diferite (nocturna, lancinanta, surda) determina disconfort fiind o adevarata cauza de invaliditate. Disparitia in evolutie a sensibilitatii protective (superficiala, profunda, algica, termica) este factorul care creste riscul de traume minore, ulceratii.
         Nu este niciodata prea tarziu sa prevenim sau sa intarziem aparitia neuropatiei diabetice, spuneti-i medicului dvs. despre aceste simptome. Tratamentul consta in primul rand intr-un control foarte bun al glicemiei, educatia terapeutica a pacientilor pentru ingrijirea picioarelor,  tratamentul aditional putandu-se  institui in functie de tipul de neuropatie. 

            

  DR. NICOLESCU GEORGIANA
          medic specialist diabet, obezitate si boli metabolice

 

CE ESTE SINDROMUL DOWN? CE ESTE DUBLUL TEST? 

            Sindromul  Down defineste un produs de conceptie cu un numar anormal de cromozomi  (un cromozom 21 in plus). L a specia umana fiecare celula contine 23 de perechi de cromozomi, 46 in total,  23 avand provenienta paterna , 23 provenienta materna .In cazul copiilor cu Down acestia au 47 de cromozomi  si toti au un anumit grad de retard mental. Incidenta nou nascutilor cu Down este de 1-2 la 1000 de nasteri.
            Diagnosticarea fetilor cu sindrom Down poate fi facuta in trimestrul  I sau trimestul II de sarcina. Etapa diagnostica presupune o metoda invaziva care are riscurile si costurile ei, fie ca vorbim despre amniocenteza sau biopsie de vilozitate coriala . Aceste teste invazive se adreseaza doar gravidelor care au un risc crescut  de a avea un fat cu numar anormal de cromozomi. Aceste gravide sunt incadrate in aceasta categorie prin 2 metode : examinare ecografica intre 11 si 13 saptamani de gestatie  si determinarea din sangele matern a unor substante produse de placenta fetala  in numar de doua, de unde si denumirea de dublu test. Dublul test este deci un test screening care se adreseaza tuturor gravidelor stiut fiind ca majoritatea fetilor cu Down provin de la mame a caror varsta este < 35 ani. Dublul test se efectueaza la 12 saptamani gestationale si inlocuieste triplul test care se efectua la 16-18 saptamani.
            Utilizarea  combinata a celor doua metode de screening duce la depistarea fetilor cu Down sau cu alte anomalii cromozomiale intr-un procent > 95%.
  
          DR. VALENTIN VOIASCIUC
          medic specialist obstetrica-ginecologie 
 

SCARLATINA 

Scarlatina reprezinta o boala acuta infectioasa determinata de tipuri de streptococ beta hemolitic grup A. Sursa de infectie o reprezinta omul bolnav sau purtatorii sanatosi, iar calea de transmitere este aerogena, prin contact cu picaturi din secretiile orofaringiene sau cu obiecte contaminate. Bolnavul este contagios cu o zi inaintea debutului si 1-2 zile dupa inceperea tratamentului. Purtatorii sanatosi detin un rol important in transmiterea bolii, de aceea efectuarea exudatului faringian, in colectivitatile de copii, pentru determinarea streptococului beta hemolitic este extrem de utila .
Incubatia este de 3-6 zile, debutul este brusc cu febra, dureri la inghitire, varsaturi si uneori dureri abdominale. Eruptia in scarlatina este aspra la palpare si mai intensa la nivelul plicilor de flexiune. Nu exista eruptie la nivelul fetei, unde bolnavul prezinta congestia pometilor. Elementele eruptive vor disparea dupa 6-7 zile in locul acestora putand sa apara o descuamare fina sau in lambouri. Pe langa eruptie bolnavii mai prezinta congestie faringiana, adenopatie dureroasa si modificari la nivelul limbii.
Tratamentul scarlatinei include dieta adaptata tolerantei digestive si tratament antibiotic conform recomandarilor medicului.
 
Dr. Raluca Dumitra

Medic specialist pediatru 

CHISTUL OVARIAN

Ce sunt ovarele?
Ovarele, organe pereche,  situate de o parte și de alta a uterului, au doua roluri principale: eliberarea ovocitului și producția de hormoni  feminini (estrogen și progesteron).
 
Ce este chistul ovarian?
Chistul ovarian, descoperit de cele mai multe ori accidental, reprezintă o colecție lichidiană prezentă la nivelul ovarului. Este foarte frecvent și în majoritatea cazurilor nu necesită tratament.
Există două tipuri de chiste ovariene: funcțional și patologic. Cel funcțional se dezvoltă ca parte a ciclului menstrual, este  benign și dispare spontan în câteva săptămâni. Cel patologic se dezvoltă ca urmare a proliferării celulare ovariene,este în majoriatea cazurilor benign, iar atunci când crește în dimensiuni sau determină simptomatologie, necesită tratament medicamentos sau chirurgical.
 
Care sunt semnele și simptomele unui chist ovarian?
Majoritatea sunt asimptomatice, dar pot determina dereglări ale ciclului menstrual, dureri pelvine, discomfort abdominal, sterilitate sau se pot complica prin hemoragie intrachistică, torsiune de ovar sau ruptura chistului, manifestate prin dureri abdominale intense, brusc apărute.
 
Care este tratamentul unui chist ovarian?
Chistele ovariene funcționale nu necesită tratament. Pentru chistele ovariene patologice sunt importante vârsta pacientei, dimensiunea chistului, simptomatologia, tipul de chist. Femeile la menopauză au un risc mai mare de a dezvolta cancer ovarian, așa încât orice chist ovarian este atent evaluat la aceasta vârstă.
Tipul de tratament se stabilește după o atentă evaluare ginecologică clinică, ecografică (abdominal sau transvaginal) și teste sangvine de laborator.
 
 
      Dr. Corina-Alina Ispășoiu
          Medic specialist Obstetrică-Ginecologie,
           doctorand în științe medicale
 

 

Noutati

Aprilie 2017
Campania de verificare gratuita a alunitelor continua si in 2017 la Policlinica ASTRA. Astfel, in zilele de 9 si 16 mai intre orele 19.00-20.00 si in 27 mai intre orele 09.00-10.00, puteti beneficia de o CONSULTATIE GRATUITA pentru verificarea alunitelor (in limita locurilor disponibile), realizata de doamna Dr. Bahnean Izabela - medic specialist dermatovenerologie. 

Aprilie 2017
Policlinica ASTRA ofera 45% reducere, la alegere, pentru unul din cele doua pachete promotionale de analize de laborator disponibile in ultima saptamana a fiecarei luni. Astfel, in perioada 24-28 Aprilie 2017 pacientii pot efectua cu doar 59 de lei urmatoarele analize de laborator: Pachet 1 -colesterol total, creatinina, glicemie, HDL colesterol, hemoleucograma completa, TGO, TGP, trigliceride sau Pachet 2 – calciu ionic, calciu total, glicemie, hemoleucograma completa, magneziu, proteine totale serice, TGO, TGP.

August 2016
Incepand cu aceasta luna, dr. Coman Liviu, medic specialist psihiatrie pediatrica, ofera consultatii decontate de CJAS in baza biletului de trimitere de la medicul de familie.  

Mai 2016
Incepand cu luna Mai 2016, dr. Albu Laura, medic specialist endocrinologie, ofera consultatii decontate de CJAS in baza biletului de trimitere de la medicul de familie.

Aprilie 2016
NOU in Policlinica ASTRA! Pacientii pot beneficia de sedinte de microdermabraziune efectuate de dr. Bahnean Izabela. Aflati detalii referitoare la avantajele acestei proceduri accesand urmatorul link

Februarie 2016
Incepand cu aceasta luna, dr. Talau Mariana, medic specialist neurologie, se alatura echipei noastre de medici. Astfel, pacientii pot beneficia de consultatii de neurologie decontate de CJAS in baza biletului de trimitere de la medicul de familie. 

Ianuarie 2016
Stimati pacienti, va informam ca programarile pentru analizele de laborator decontate de CJAS se fac in ultima sambata a fiecarei luni pentru luna urmatoare, in baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist, incepand cu ora 8. 

 

 


REZULTATE ANALIZE:  Acces Medici ACCES PACIENTI

Galerie Foto