Consultatii de psihiatrie pediatrica decontate de CJAS

Psihiatria pediatrica este o ramura a psihiatriei care se adreseaza copiilor si adolescentilor cu varsta cuprinsa intre 0 si 18 ani. Principalele activitati din acest domeniu al sanatatii mintale sunt evaluarea, identificarea, diagnosticarea si tratamentul tulburarilor emotionale si comportamentale aparute din mica copilarie pana la adolescenta, precum si modul de abordare a acestor tulburari.
Printre cele mai frecvente afecţiuni intalnite in psihiatria pediatrica se numara:

  • Tulburari afective si emotionale – anxietate, depresie, stari de panica, fobii, tulburari de stres, tulburare obsesiva-compulsiva
  • Boala ticurilor
  • Tulburari de conduita
  • Tulburari legate de dependenta de substante
  • Tulburari de alimentatie (anorexie, bulimie),
  • Tulburari ale controlului sfincterian (enuresis, encoprezis),
  • Modificari ale paternului de somn
  • Schizofrenie si alte tulburari psihotice
  • Structurari dizarmonice ale personalitatii
  • Tulburari de neurodezvoltare – Tulburari de spectru autist, Tulburarea hiperchinetica, Tulburari de limbaj si invatare, Retardul mental.

Psihoterapia cognitiv-comportamentala pentru copii si adolescenti- TCC

Această forma de psihoterapie acorda o atentie deosebita felului in care gandurile (cognitiile) pot produce, modela sau influenţa trairile emotionale ale unei persoane si se adreseaza diverselor tulburari psihiatrice (depresie, anxietate, fobii, tulburare obsesiv-compulsiva, ADHD, tulburari ale impulsurilor, tulburari alimentare, tulburari psihice asociate bolilor somatice cronice, etc).

TCC este o psihoterapie de scurta durata, in medie 12 sedinte/pacient si presupune sedinte saptamanale (45-50 minute/sedinta), insa numarul sedintelor poate fi mai mic sau mai mare in functie de problemele pentru care se adreseaza fiecare pacient.

Incepand cu luna August, dr. Coman Liviu, medic specialist psihiatrie pediatrica, ofera consultatii decontate de CJAS in baza biletului de trimitere de la medicul de familie.

Scroll to top